Activitati

TURĂ PE VÂRFUL TOCASTRU (872 M) – 28.02.2010

 

La şedinţa asociaţiei de joi, 25.02.2010, s-a planificat pentru weekend o tură pe vârful Tocastru. Întrucât prognoza meteo prevedea ploi pentru ziua de sâmbătă, tura a fost stabilită pentru duminică, când aceeşi prognoză meteo promitea soare.

Startul în tură s-a dat aşadar duminică dimineaţa, la ora 8:30, din Parcul Municipal, lângă trenuleţ. În ciuda faptului că la primele ore ale dimineţii ceaţa pusese stăpânire pe oraş şi temperatura nu era tocmai una prietenoasă, ne-am strâns totuşi 9 persoane hotărâte să înfruntăm vremea neprielnică cu voie bună, chef de drumeţie şi pelerine de ploaie.

Am ales traseul cu marcaj cruce roşie Baia Mare – Valea Usturoi – Vf. Pleştioara (802 m), cu o lungime de 8 km, diferenţă de nivel +580 m, durata de parcurgere 2½-3 ore, urmând apoi o potecă nemarcată până pe vf. Tocastru. Acest traseu este unul dintre cele mai importante trasee turistice din zona periurbană de turism cu o frecvenţă extrem de ridicată de vizitatori vara şi iarna.

Marcajul cruce roşie începe din str. Victoriei la intrarea spre Câmpul Tineretului, urcă pe Aleea N. Grigorescu ce mărgineşte Câmpul Tineretului, până la intrarea în cimitirul reformat, apoi o ia la stânga până în Valea Usturoi şi urcă pe str. Petofi Sandor.

Majoritatea dintre noi a mai fost pe acest traseu. Noutatea turei însă o reprezintă destinaţia noastră, respectiv vârful Tocastru, vârf care a mai fost atins doar de unul dintre cei prezenţi, respectiv de Marius, zis şi Pionerul, care este ghidul nostru şi pe acest traseu.

După câteva sute de metri de la ieşirea din parc facem prima oprire, dar nu pentru a ne odihni, ci pentru ca să ne ajungă din urmă un coleg care s-a hotărât în ultima clipă să ne însoţească în această aventură.

 Cu echipa completă pornim la drum pe str. Petofi Sandor. După ce trecem de zona cu case, pe partea dreaptă a străzii întâlnim nişte construcţii destul de bizare, cu o arhitectură eclectică, unele finalizate, altele nu, realizate de către personajul destul de cunoscut în Baia Mare poreclit Şoricelul. În acest loc, care este un continuu şantier, înainte de 1989 erau amplasate două vile, de o parte şi de alta a văii, precum şi o expoziţie în aer liber de sculptură în lemn a unui artist amator care a emigrat în Ungaria, cu numele de Krepiczer.  

Trecem apoi pe lângă cabana Usturoi şi câţiva colegi îşi amintesc de chefurile care se ţineau aici de 1 Mai Munictoresc.

La izvorul de pe str. Petofi facem un scurt popas ca să ne luăm apă proaspătă  pentru drum.

Valea Usturoiului este presărată cu cascade încântătoare, cu podeţe care se continuă spre E cu diverse poteci, iar, din păcate, afluxul de cetăţeni care vin să ia apă de la izvor sau doar să se plimbe a lăsat în urmă şi multe deşeuri pe această vale, murdărind la propriu şi la figurat peisajul.  

Ajungem la o fostă cabană forestieră de unde se poate apuca un alt marcaj, nou realizat, respectiv punct albastru, care duce spre Şaua Dia, în timp ce marcajul cruce roşie continuă spre stânga.

Marcajul lasă pe dreapta poiana Petofi, marcată de conifere, unde facem o oprire să ne tragem sufletul.

În această poiană este amplasat un adăpost turistic – refugiu, realizat în cadrul proiectului «Turismul verde în Carpaţii transfrontalieri », în cadrul căruia au fost partenere localităţile Baia Mare şi Baia Sprie din România, iar din Ucraina, localităţile Strâmtura şi Apşa de Jos. 

Rezultatul concret al proiectului a constat şi în reabilitarea a 14 trasee turistice din zona transfrontalieră (munţii Maramureş), reprezentând 124 km de poteci şi drumuri de munte utilizate de turiştii montani care vizitează regiunea. De asemenea, a fost realizată  o hartă cu cele 14 trasee principale din zona Baia Mare – Baia Sprie reabiltate prin proiect.

Refugii similare se găsesc şi în alte locaţii, respectiv în apropierea vârfului Pleştioara, în Poiana Mărului şi pe vârfului Igniş. Refugiul poate adăposti până la 10 turişti şi este dotat cu masă şi băncuţe de lemn.

Amintindu-ne de vremea prognozată, se fac pariuri dacă vom avea sau nu parte de de soare, pariuri care au ca miză biscuiţii Eugenia şi ciocolata de casă, dulciuri nelipsite din rucsacii noştri. Cei care pun rămăşag pe soare garantează că în mai puţin de o oră acesta ni se va arăta. 

  

În continuare marcajul urcă pe drumul forestier spre stânga, lasă pe dreapa poiana Petofi, şi de la prima serpentină urmează scurtătura în versantul drept al văii, ajungând în amonte din nou în drumul forestier.

Şi minunea se întâmplă: apare soarele însoţit de chiotele noastre de bucurie, inlcusiv ale ceror care au pierdut pariul făcut mai devreme pe-o Eugenie.

Părăsim drumul forestier şi urcăm spre Poiana Pleştioare. Urcuşul e destul de greoi, dar este urmat de o binemeritată pauză în care ne refacem forţele şi realizăm primele fotografii de grup.

În depărtare distingem turnul Cuprom, singura construcţie care se vede cu claritate de la această distanţă şi care ne arată încotro e oraşul.

 Pătura de nori ce acoperă cerul Băii Mari ne oferă un adevărat spectacol vizual pe care toţi încercăm să-l păstrăm fotografiind-ul. 

  

Poteca marcată străbate poiana în urcuş spre colţul din drepata sus. Aici găsim pete de zăpadă, fiind un versant nordic unde soarele ajunge mai greu.

Păşim pe un pat moale de ferigi uscate care te îmbie la odihnă. Traseul urcă pe un intrând alungit de poiană prin pădure până în vf. Pleştioara. 

      

De aici coborăm pentru pauza de masă la refugiul aflat imediat în poieniţa de sub vf. Pleştioara. Pe harta afişată la intrarea în refugiu urmărim traseul parcurs până în prezent şi ne orientăm pentru ceea ce urmează.

Profităm de pauză să îl sunăm pe General şi să îi cântăm, la telefon, un „La mulţi ani” cu ocazia zilei de naştere.

Din poieniţa unde este situat refugiul zărim un cot al barajului Firiza, câteva vârfuri mai apropiate, în rest numai ceaţă, care nu se dă dusă, dar în spatele căreia ştim că sălăşluiesc Vf. Igniş, Creasta Cocoşului, Vf. Mogoşa, care pe vreme bună se pot observa din acest loc. 

Urcăm spre Vf. Tocastru pe un traseu nemarcat.

Ajungem într-o pădurice deasă şi foarte greu de pătruns şi din cauza copacilor căzuţi la pământ. E o adevărată provocare să urmezi poteca. Coborâm o pantă în viteză şi ajungem la un drum forestier care nu este trecut pe hartă. Drumul e îngust, înzăpezit şi este străjuit de brazi, creând zenzaţia unui tunel.

Deşi pe hartă distanţa între Vf. Pleştioara şi Vf. Tocastru este de puţin peste 2 cm, parcurgerea distanţei ne ia ceva timp. Urmează un ultim urcuş care ne duce la poieniţa de la poalele vârfului Tocastru. Poiana are o formă trapezoidală, urcă pe un plan destul de înclinat, parcă ar fi o bucată dintr-o pârtie de schi, iar pe partea stângă este străjuită de un şir neîntrerupt de brazi, parcă aşezaţi cu liniarul. În centrul poienii în partea superioară se află un copac solitar, care seamană cu un arbitru aflat la centrul ringului. Un coleg propune o denumire pentru poiană, şi anume Poiana Cărtiţelor, căci pământul e ciuruit de muşuroaie. 

 

Începe ascensiunea spre vârf. Acesta are altitudinea de 872 metri şi un nume destul de interesant. Se pare că, plecând de la nume, care sugerează castrul roman, un profesor de istorie l-ar fi dus pe vârf pe un arheolog, spre a căuta urmele castrului, însă nu s-a găsit nimic.

Fiecare urcă în ritmul lui. Se fac multe fotografii, căci ni se înfăţişează înaintea ochilor o panoramă minunată.

Turnul Cuprom pe care-l zărim în depărtare ne reaminteşte fără să vrem din nou de civilizaţie. 

Ajunşi sus, realizăm că suntem foarte aproape de localitatea Ulmoasa şi începe să ne surâdă ideea să coborâm pe valea Ulmoasa şi apoi în Băiţa de unde putem să revenim în Baia Mare cu un mijloc de transport în comun. Pentru a verifica orarul de transport, vrem să îl sunăm pe colegul nostru Sebi care locuişte în Băiţa. Ne amuzăm teribil când apelând un număr al unui anume Sebi din agenda telefonică a unei colege, nu ne răspunde Sebi al nostru, ci un altul, care a fost luat pe sus şi prin surprindere de tonul familiar şi exploziv al lui Lorant. Era de fapt un vecin al colegei, a cărui siestă de duminică  probabil am întrerupt-o, singura lui vină fiind aceea că îl cheamă Sebi ca pe colegul nostru.

Renunţăm la ideea cu autobuzul, şi hotărâm să ne întoarcem pe jos. Astfel urmăm traseul pe care am urcat până pe vârf, însă în sens invers, iar de la refugiul de sub vf. Pleştioara coborâm spre şaua Dia, unde întâlnim marcajul turistic punct albastru MTB (mountaine bike), realizat de către Star Team, de la Barajul Firiza prin Poiana Văratice-Şaua Dia până în Valea Usturoi.

Urmăm marcajul turistic punct galben ce conduce prin Poiana Mărului spre Valea Usturoi. În Poiana Mărului, care e de fapt fără meri ci cu nuci, este amplasat un refugiu similar cu cel de lângă Vf. Pleştioara şi din Poiana Petofi, dar au apărut în ultimii ani şi câteva colibe picnicăreşti, frecventate de pensionari din Baia Mare. Întâlnim aici un grup de tineri care stau la o poveste şi o bere în sânul naturii.

O colegă strigă: „uite o brânduşă…a, şi încă una!”, şi ca un ecou se aude un alt coleg mai încolo care strigă şi el: „şi încă una!”.

 Fotografiem primele semne ale primăverii şi părăsim poiana. După puţin timp dăm peste un superb covor de luşcuţe, unele înflorite, altele doar bobocei, şi îndrăznim să culegem câteva pentru mamele de acasă, căci mâine e mărţişorul. 

Coborâm pe valea Usturoiului, ne umplem sticlele cu apă de la izvor şi ne îndreptăm fiecare spre casele noastre, parcă mai liniştiţi ca dimineaţă, şi cu promisiunea primăverii în suflet.

 

Semnează: Andreea, Cosmina, Estelle, Ingrid, Mira, Bogdan, Dorel, Lorant, Lupu şi Marius.