Activitati

Tură foto în Mina Dealul Crucii

7 februarie 2010

 

            Ziua de azi o consacrăm fotografierii stalactitelor şi stalagmitelor de gheaţă din mina medievală Dealul Crucii. Stabilim întâlnirea la ora nouă în faţa Liceului Sanitar. Spre surprinderea mea ne-am strâns mai mulţi decât mă aşteptam. Mai bine zis 17 persoane echipate de iarnă, cu aparate foto, căşti de protecţie şi sursă de lumină am pornit spre mină. Traseul nostru de azi, urcă pe strada 16 februarie printre casuţe modeste construite pe vremea raposatului alternând cu vilele din ziua de azi, adevărate “Doftane” construite cu sau fără gust de multimilionari.

            În capătul străzii facem un mic popas pentru a admira oraşul. Unii dintre noi incearcă să-şi găsească casele sau blocurile printre sutele de locuinţe zărite de aici de sus.

 Pornim din nou la drum pe o potecă de pe versantul drept al Văii Amadeia.

După aproximativ 30 de minute de urcuş de la capătul străzii ajungem lângă sârma ghimpată care înconjoară zona minei.

Galeria medievală situată la cota +450, poate fi considerată cea mai veche galerie de exploatare din Dealul Crucii, nu doar datorită cotei, ci şi pentru că păstrează urmele evidente ale exploatării prin foc. Joi după amiază, minerii dădeau foc lemnelor de fag stivuite la locul de muncă. Focul întreţinut de coşurile de fum ardea până luni dimineaţa, timp în care roca se înmuia şi se fisura. Luni dimineaţa minerii reveneau la locul de muncă şi accentuau fisurarea rocii prin stropirea pereţilor şi a frontului cu apă (romanii foloseau şi oţet). Odată fisurate, roca şi minereul puteau fi mai uşor dislocate cu pene de fier, ţâncuş şi picon.

            Dezvoltarea totală a galeriei (până la puţul de fum) este de 658,6 m cu o denivelare totală de -112,7 m. Golul minier nu oferă doar funingine şi halde de steril, ci şi vechi armături din lemn de castan, pilieri de susţinere a tavanului din bolovani stivuiţi, speleoteme de picurare şi prelingere fotogenice prin coloritul viu (datorat compoziţiei chimice a apelor de infiltraţie), iar la suprafaţă, ceea ce a mai rămas din vechile împrejmuiri ale golurilor miniere, sunt stâlpi confecţionaţi din şină de cale ferată, pe care cu greu se poate distinge anul şi locul fabricaţiei  - 1875 – Reşiţa.

 Facem un popas pentru a gusta câte ceva din bunătăţile aduse de acasă şi a savura ceaiul fierbinte din termos.

 Câteva fotografii la intrare, ne punem căştile, luminile frontale şi pornim spre o altă lume, puţin cunoscută de semenii noştri. Intrarea în mină se face printr-o deschidere de 80/70 cm, după care urmează o diaclază de 3 m. La capătul diaclazei dăm de o sală cu dimensiuni impresionante,

ornată cu stalactite şi stalagmite de dimensiuni şi forme diferite.

Pregătim aparatele foto, unii au venit echipaţi şi cu trepied şi pornim “vânătoarea” de stalactite

folosind luminile frontalelor colorate în diverse nuanţe pentru a da o notă mai vie acestor forme reci şi efemere.

La capătul sălii, panta coboară spre o diaclază înaltă, unde se mai pot vedea armăturile vechi din lemn de castan. Din acest culoar se desprind câteva ramificaţii de o parte şi de alta a diaclazei.

 Lăsându-ne pe vine reuşim să intrăm intr-un loc unde găsim sute de speleoteme formate prin picurare sau prelingere, colorate în roşcat – gălbui, din vârful cărora se prelinge câte o picătură de apă la fiecare 3-4 secunde.

Tot în această galerie fotografiem şi nişte formaţiuni aciculare de dimensiuni mici (aproximativ 1 cm) de culoare albă sau roşcată.

După mai bine de două ore de şedinţă foto,

am revenit cu toţii la luminiţa de la capătul tunelului, am înfulecat ce a mai rămas din mâncare, am făcut o poză de grup

şi am pornit spre cariera de piatră.

După câteva minute de mers pe poteca îngustă, în stânga se deschide un drum forestier lăsat în paragină de ani de  zile care coboară pe valea Sf. Ioan până la carieră. Aici grupul s-a scindat în două,

o parte mergând pe drumul care duce spre vârful carierei de piatră iar ceilalţi urmând drumul forestier. Joncţiunea grupului s-a făcut la capătul carierei, aproape de cascadă.

De aici traseul continuă pe strada Ferăstrăului, care ne conduce până în oraş. Tura s-a terminat cu un suc şi o bere servită la “Tom şi Jery”.

Semnează: Bianca, Sorina, Cami, Ana, Florina, Cosmina, Ingrid,  Marius, Ionut, Vasile, Lorant, Cornel, Cipri, Bugy, Mihai, varul lui Ionuţ şi generalul.