Excursie la Poiana Narciselor - Muntii Maramuresului
Tura Poiana cu narcise 06.06.2010
In sfarsit, dupa un an de incercari, de planificari, am reusit sa prindem sfarsitul sezonului pentru narcise.
Dupa o saptamana de pregatiri, pentru a vedea numarul de doritori pentru aceasta tura frumoasa si noua, pentru majoritatea membrilor, am reusit sa ne adunam 21 de membri pentru a incepe aventura pe trasee neumblate de noi.
Prin urmare ne-am adunat la locul obisnuit “ ïn fata la Tzontzo” la ora 6 dimineata, ocupam cele 17 locuri din microbus si purcedem la drum plin de voiosie si dorinta de umblat pe carari. Pe drum s-a alaturat inca un grup de 4 persoane grupului nostru cu un autoturism.
Prognoza meteo a fost cea care ne-a facut cea mai mare bucurie, anuntandu-se temperaturi ridicate si cer senin, asa ca am reusit sa ne bronzam ca si tractoristii (bratele si gatul arse). Pe drum am oprit la Puntul de Frontiera Sighetul Marmatiei pentru a prezenta tabelul cu membrii clubului care participa la aceasta tura deoarece locatia se afla in apropierea granitei cu Ucraina si prin zona patruleaza granicerii.
Vorba unui ofiter “daca nu va prezentati riscati sa fiti pusi in culcat sau alergati de patrule”, vorba ce a adus zambetul pe buzele colegilor de club. Dupa prezentare si acordul granicerilor, am pornit din nou la drum si dupa o ora de mers am ajuns in sfarsit la Valea Crasnei, un sat mic dar frumos. Am ajuns de pe un drum asfaltat, pe un drum de munte cu serpuiri printre dealuri dar spre surprinderea noastra cu putine gropi.
Toata lumea era cu ochii pe geam dat fiind faptul ca eram pentru prima data in aceasta zona. Dupa inca 30 de minute cand deja nu mai credeam ca ajungem la canton, punctul terminus al transportului cu microbusul, se iveste o poiana mare in mijlocul careia trona o cladire proaspat construita, un viitor punct de informare pentru aceasta zona splendida, alaturi de care la vreo 100 m era o stana mare, unde pe langa mirosul specific am vazut atarnate o multime de branzeturi. Pe drum ne gandeam ca vom fi doar noi, solitari pe acest traseu, dar spre dezamagirea noastra in timp ce ne apropiam de acest punct de informare in spatele nostru s-a format un sir de masini si cand ne pregateam de tura, s-au format 2 grupuri vesele dar mai ales galagioase. Cu dezamagire pornim la drum sperand ca pe traseu lumea sa devina mai linsitita si sa traiasca momentele mai cu respect si liniste fata de natura.
Un traseu superb, o portiune de cativa km de drum forestier presarat cu santuri facute de acei exploatatori de lemn cu utilaje sau masini de munte. Serpuind traseul se anunta foarte variat, prima parte fiind accesibila, marcata cu triunghi rosu, fara sa necesite foarte mare efort.
Dupa o ora si jumatate ajungem la o intersectie “buclucasa”unde avem de ales intre 3 directii. Suntem in dilema, datorita faptului ca nu era nici un marcaj, scoatem harta sa ne consultam, moment in care spre norocul nostru, apare un grup ce era condus de un ghid care cunostea bine zona. Asa am fost directionati pe unul dintre cele trei trasee, pe o vale care se arata “promitatoare”, adica ingusta, cu lemne, apa, diferenta de nivel. Pornim cu incredere la drum in urma acestui ghid, si dupa 50 de m, intram in padure pe o carare cu noroi, bucuria unora, supararea altora. Din acel punct drumul a devenit mai greu din cauza ca drumul nu era umblat, plin de tufisuri, crengi si dupa multimea de ploi, plin de gropi, apa si noroi. Dupa inca o ora jumatate de urcus ajungem la marginea padurii, obositi dar bucurosi ca am ajuns undeva la loc uscat. Ne asezam sa facem o pauza mai lunga, sa ne revenim si sa ne regrupam.
In fata noastra era poiana mult visata dar cu inclinatie mare de urcare. Dupa un timp de respiro, glucoza, ciocolata si apa necesara revigorarii, luam panta in piept cu forte noi. Pentu unii dintre noi a fost mai usor, pentru altii mai greu cu multe gafaituri si sudoare, toti am ajuns acolo unde am dorit. Ne-a intampinat o priveliste extraordinara, demna de muntii pe care ii colindam de atata timp.
Dupa acest efort de 3 ore si jumatate a venit si binecuvantata pauza de masa, timp in care cu gurile pline, admiram muntii incercand sa ii recunoastem cu ajutorul lui Ionica, el fiind cel care cunostea cel mai bine varfurile zarite in departare.
Dupa ce ne-am luat dozele de energie, unii dintre noi au pornit la o cercetare mai amanuntita a zonei, ceilalti odihnindu-se la soare. Norocul nostru a fost din nou cu acest ghid care ne-a spus ca locul ideal pentru pauza de masa este langa fantana din poiana, lucru pentru care i-am fost recunoscatori, deoarece ne-am putut alina setea si umple bidoanele cu apa rece de izvor.
Cu parere de rau dupa o ora de stat in poiana a trebuit sa pornim spre drumul de intoarcere mai ales ca doream sa ajungem in timp util la microbus. Acelasi ghid ne-a prezentat 3 variante de coborare : o varianta pe banda galbena prin valea lui Pop Ivan, a doua pe traseul pe unde am urcat, iar a treia sa coboram poiana pana la un loc numit de catre localnici ”Poiana cu case de vacanta”. Curiosi de aceasta poiana cu case de vacanta alegem varianta a treia si pornim la drum, coborand panta cu aceeasi inclinatie mare, lucru ce ne-a solicitat genunchii din plin. Ajungem la o carare si dupa 5 minute se aud caini care latra probabil crezand ca suntem animale salbatice. Urmam in continuare cararea si ajungem in zona acestor case unice pentru ca se aseamana cu acelasi tipar ca si in Austria.
Casele mici fara un confort deosebit, dar locuite, sunt folosite de localnici pe perioada verii sa tina vacile pentru a le putea scoate la pasunat in munti.
Foarte amabili, in momentul in care am aparut ne-au intampinat oferindu-ne lapte si mai ales indicatii despre traseul nostru.Unele fete mai norocoase si-au gasit repede admiratori, deoarece Ingrid a primit un buchet frumos de flori de la un copilas. Toti am inceput sa comentam momentul spre disperarea ei si deliciul celorlalti. Dar veselia a fost de scurta durata deoarece brusc cararea s-a terminat intr-o vale prin care curgea apa, lucru care ne-a facut sa ne intrebam daca suntem pe drumul bun, unde oare o sa ajungem. Cu incredere si hotarati am pornit prin vale unii sarind de pe o piatra pe alta, altii direct prin apa, sperand sa ajungem cat mai repede undeva la loc uscat. Din fericire momentul nu s-a lasat asteptat, dupa 15 minute de sarituri si apa, am ajuns la acea intersectie “ buclucasa”. De aici drumul a devenit lejer fapt pentru care lumea a inceput sa schimbe impresii despre tura, traseu, vreme si diferite lucruri. Aproape de microbus am ajuns un grup de turisti din urma care ne-a aratat unde este izvorul de apa minerala. Toti ne umplem bidoanele cu apa buna si mai ales foarte rece data fiind caldura de afara. Pana la urma dupa 8 ore de traseu care ne-a solicitat fizic am ajuns la mult ravnitul microbus si planificand o oprire pe dealul Hera pentru o binecuvantata bere rece pentru adulti iar pentru copii sucul de rigoare.
Dar cum se spune “socoteala de acasa nu se potriveste cu cea din targ “ dupa citiva km parcursi a aparut o bataie la microbusul nostru, cauza pentru care am inceput sa ne facem griji crezand ca vom innopta in zona. Odata ajunsi la drumul principal am oprit, iar soferul cu putin ajutor a gasit cauza bataii. Pana a fost inlaturata cauza, majoritatea ne-am aruncat pe un local unde am putut bea o bere, suc sau cumpara ceva de rontait. Dupa 30 de minute de pauza pornim din nou la drum si in sfarsit ajungem pe dealul Hera si la mult ravnita bere.
Aici stam vreo 30 minute sa savuram berea si mai ales racoarea padurii, si pornim la drum. Ajungem la 9 seara in Baia Mare, obositi dar bucurosi si satisfacuti ca am avut o zi splendida, pe un traseu nou pentru noi. Ne gandim deja la urmatorul traseu, cel de saptamina viitoare pentru Pietrosul Rodnei.